Cinci greșeli pe care le văd mereu în contractele pe care le analizez și cum le eviți

De ani buni, o parte din activitatea mea de consultanță juridică și de business înseamnă să analizez contracte pentru antreprenori, ONG-uri și instituții publice, ideal înainte de semnare, nu după ce devin probleme. Indiferent de domeniu, aceleași greșeli revin. Le las mai jos, ca ghid practic pentru oricine urmează să semneze ceva important.

1. Contractul e tratat ca o formalitate

Părțile se înțeleg verbal, iar contractul devine doar „hârtia care trebuie semnată". Rezultatul: un document generic, care nu reflectă înțelegerea reală. Un contract bun nu descrie ce vă doriți să se întâmple, ci ce se întâmplă când lucrurile nu merg conform planului.

2. Obligațiile sunt vagi, nu măsurabile

„Servicii de consultanță de calitate" nu înseamnă nimic în negociere sau în instanță. Fiecare obligație trebuie să răspundă clar la întrebarea: cum dovedesc că s-a îndeplinit? Dacă răspunsul e „depinde", clauza trebuie rescrisă.

3. Clauzele de reziliere și penalități sunt copiate, nu gândite

Multe contracte preiau clauze standard, nepotrivite riscurilor reale ale colaborării. Un proiect cu finanțare europeană, de exemplu, are riscuri diferite de o colaborare comercială obișnuită, iar clauzele trebuie adaptate, nu copiate.

4. Nu se verifică cine semnează și cu ce autoritate

Contracte semnate de persoane fără mandat clar apar frecvent, mai ales la ONG-uri și instituții publice. O clauză corectă cu o semnătură fără acoperire legală nu valorează nimic.

5. Contractul nu e recitit când contextul se schimbă

Un contract corect acum un an poate fi depășit azi de schimbări legislative, bugetare sau de amploarea proiectului.

Practic, înainte de a semna, trei întrebări:

• Ce se întâmplă dacă cealaltă parte nu își respectă obligațiile?
• Sunt termenele și criteriile de acceptare suficient de clare?
• Are semnatarul autoritatea reală de a semna?

Dacă răspunsul la oricare e „nu sunt sigur", contractul mai are nevoie de o rundă înainte de semnătură.